Transferul lui Kylian Mbappe, la Real Madrid, în vara lui 2022 este din ce în ce mai sigur

Transferul lui Kylian Mbappe, la Real Madrid, în vara lui 2022 este din ce în ce mai sigur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii de la Real Madrid sunt optimiști în ceea ce privește transferul lui Kylian Mbappe, de la PSG, la finele sezonului 2021/2022, după ce negocierile atacantului pentru un nou contract cu gruparea de pe Parc des Princes au intrat în impas.

Șefii grupării Los Blancos consideră mult mai fezabil un transfer gratuit al campionului mondial francez, pentru că în acest moment campioana Ligue 1 nu este dispusă să discute cedarea acestuia fără un preț prohibitiv, mai ales în condițiile economice cauzate de COVID.

Real Madrid e convinsă că va obține transferul lui Kylian Mbappe, cel mai probabil în vara lui 2022! Care este planul lui Florentino Perez

Șefii celor de la Real Madrid au o relație foarte bună cu conducerea PSG și așteaptă să vadă ce decizie va lua Kylian Mbappe, înainte de a face vreun pas oficial.

Conducătorii de pe Santiago Bernabeu s-au hotărât să adopte aceeași tactică a așteptării pentru a nu risca deteriorarea relațiilor pe care le au cu omologii de la Paris Saint-Germain.

Ei au de asemenea și exemplele anterioare ale unor fotbaliști precum Marco Veratti, Adrien Rabiot sau Edinson Cavani care s-au lovit de refuzul categoric al șefilor de pe Parc des Princes în momentul în care au încercat să își forțeze transferurile.

Din acest motiv, cei de la Real Madrid nu vor să declanșeze o reacție de apărare din partea PSG, care ar putea să adopte o poziție similară în cazul lui Kylian Mbappe.

În plus, optimismul celor de pe Santiago Bernabeu este alimentat de atitudinea campionului mondial francez.

În cazul în care Mbappe va rămâne ferm pe poziție și nu va semna prelungirea înțelegerii cu campioana Ligue 1, cei de la PSG au două variante: fie negociază transferul starului francez la o altă echipă, caz în care Real Madrid va fi nevoită să lupte cu alte cluburi și să plătească o sumă importantă pentru aducerea lui în această vară, fie cei de pe Parc des Princes așteaptă ca înțelegerea lui Mbappe să ajungă la final și acesta să plece liber de contract, în vara lui 2022.

Brazilianul Leonardo, directorul sportiv al clubului parizian, a declarat că preferă ca Mbappe să mai rămână încă un sezon și jumătate la PSG, până în 2022, și să aducă trofee pentru club decât să încerce să îl transfere înainte de finalul contractului, pentru a nu se crea un precedent periculos la campioana Ligue 1.

 

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×